Utilajele marca Angeloni sunt un exemplu ideal de calitate la preț corect. Scarificatoarele produse de această companie acoperă o plajă largă de cereri, fiind ideale atât pentru fermele mici, cât și cele mari sau mijlocii. Utilajele produse de către compania Angeloni sunt distribuite pe piața românească prin intermediul rețelei de dealeri cu care lucrează societatea Dealer Italia.
Cu o experiență de 70 de ani în domeniul mașinilor agricole, Angeloni SRL comercializează pe piața din România pluguri, scarificatoare, discuri, vibrocultivatoare, mașini de împrăștiat îngrășăminte, tăvălugi de compactare, combinatoarea, încărcătoare frontale cu accesorii și lame de zăpadă.
Compania Angeloni SRL s-a făcut remarcată de-a lungul anilor pentru capacitatea de a se adapta cererilor constante de mecanizare și de modernizare. Astfel, datorită tehnicilor inovative de design combinate cu o precizie de artizan, Angeloni SRL a primit prestigiosul premiu „Technical Innovation 2008” cu Cultivatorul polivalent, o mașină inovativă pentru Blue Agriculture.
Experiența celor trei generații care și-au pus priceperea și cunoașterea în crearea de utilaje adecvate cerințelor agricultorilor se concretizează și în seria de scarificatoare comercializate de către compania italienească pe piața din România prin intermediul Dealer Italia. Prin acestea, a fost atins unul dintre scopurile urmărite și, anume, cel de a realiza utilaje adaptate cerințelor fiecărui tip de sol și adecvate din punct de vedere tehnic.
Producerea de scarificatoare a fost făcută pe trei linii principale: scarificatoare cu șurub de forfecare, scarificatoare hidropneumatice și scarificatoare drenante monolamă.
Scarificatoare cu șurub de forfecare
Scarificatoarele cu șurub de forfecare sunt realizate în 3 serii: ușoară, medie și grea. Seria ușoară prevede 4 modele și anume: DP 3, DP 5 mini, DP 5 și DP 7. Seria medie are tot 4 modele, astfel: DP 5 R, Breaker MD 5, DP 7 R și Breaker MD 7. Seria grea are doar 3 modele: Breaker SD 5, Breaker SD 7, Breaker SD 9.
-
Seria ușoară
DP 3 este un scarificator cu șurub de forfecare din seria ușoară, cu 3 ancore, ideal pentru tractoare de 50/70 CP. Are o lățime de lucru de 1400 mm, o adâncime de lucru de 250/450 mm, iar grosimea ancorei este de 30 mm. Greutatea utilajului este de 220 kilograme și are aripioare drenante.
DP 5 mini este un scarificator de serie ușoară, cu 5 ancore, pentru tractoare de 55/75 CP. Lățimea de lucru este de 1700 mm, adâncimea de lucru de 200/350 mm, iar grosimea ancorei de 30 mm. Greutate este de 260 kilograme și are aripioare drenante.
DP 5 are tot 5 ancore, dar spre deosebire de DP 5 mini este ideal pentru tractoare de 70/85 CP și are o lățime de lucru 1900 mm. Adâncimea de lucru este între 250 și 450 mm. Grosimea ancorei este de 30 mm, iar greutatea de 340 kilograme.
DP 7 face parte tot din seria ușoară și are 7 ancore. Ideal pentru tractoare de 90/110 CP, are o lățime de lucru de 2850 mm și o adâncime de lucru 250/450 mm. Grosimea ancorei este de 30 mm, iar greutatea de 530 KG și are aripioare drenante.
-
Seria medie
DP 5R este un scarificator din seria medie cu 5 ancore, ideal pentru tractoare de 90/100 CP, cu o lățime de lucru 2100 mm, adâncime de lucru 250/500 mm, grosimea ancorei 30 mm, greutatea de 480 kilograme și aripioare drenante. Seria are 4 variante cu aceleași cxaracteristici generale: DP 5R/A, DP 5R/B, DP 5R/C și DP 5R/D. În plus față de DP 5R/A, DP 5R/B are baterie de discuri duble ondulate, DP 5R/C are set de discuri posterior Ø 560 mm, iar DP 5R/D tăvălug dublu oscilant.
Breaker MD5 este tot un scarificator din seria medie, ce are 5 ancore, ideal pentru tractoare de 100/150 CP, cu o lățime de lucru 2200 mm, adâncime de lucru 250/500 mm, grosimea ancorei de 35 mm, greutate de 650 KG kilograme și aripioare drenante. Spre deosebire de Breaker MD5/A, varianta Breaker MD5/B are baterie de discuri duble ondulate, în timp ce MD5/C are set de discuri posterior Ø 560 mm, iar MD5/D are tăvălug dublu oscilant.
DP 7R 9 face parte tot din seria medie și are 3 variante DP 7R/A, DP 7R/B, DP 7R/C. Acest model are 7 ancore și este ideal pentru tractoare de 120/150 CP. Cu o lățime de lucru 2750 mm, adâncime de lucru 250/500 mm și grosimea ancorei 30 mm, are o greutate 630 kilograme. Toate cele 3 variante au aripioare drenante. Varianta DP 7R/B are baterie de discuri duble ondulate, iar DP 7R/C tăvălug dublu oscilant.
Breaker MD7 este tot un scarificator de serie medie cu 4 variante: Breaker MD7/A, Breaker MD7/B, Breaker MD7/C, Breaker MD7/D. Acest model are 7 ancore, lățime de lucru 2800 mm, adâncime de lucru 250/500 mm, grosimea ancorei 35 mm și o greutate de 880 kilograme. Modelul are inclus și aripioare drenante. În plus față de Breaker MD7/A, varianta Breaker MD7/B are baterie de discuri duble ondulate, Breaker MD7/C are set de discuri posterior Ø 610 mm, iar Breaker MD7/D tăvălug dublu oscilant.
-
Seria grea
Breaker SD5, cu cele 4 variante ale sale, este un scarificator din seria grea, cu 5 ancore, lățime de lucru de 2450 mm, adâncime de lucru de 300/700 mm, iar grosimea ancorei de 35mm. Ideal pentru tractoare120/200 CP are o greutate de 1050 kilograme. Toate variantele au aripioare drenante, dar varianta SD5/B are baterie de discuri duble ondulate, SD5/C are set de discuri posterior Ø 610 mm și SD5/D are tăvălug dublu oscilant.
Breaker SD7 are tot 4 variante de lucru. Este un scarificator din seria grea, cu 7 ancore, lățime de lucru de 3000 mm adâncime de lucru 300/700 mm, grosimea ancorei de 35mm. Ideal pentru tractoare cu puteri variabile de la 160 la 350 CP are o greutate de 1440 kilograme. Toate variantele au aripioare drenante, dar varianta SD7/B vine cu baterie de discuri duble ondulate, SD7/C cu set de discuri posterior Ø 610 mm și SD7/D cu tăvălug dublu oscilant.
Breaker SD9 are 3 variante de lucru: SD9/A, SD9/B, SD9/C, prezintă 9 ancore și au aripioare drenante. Ideal pentru tractoare190/400 CP, are o lățime de lucru 3600 mm, o adâncime de lucru de 300/700 mm și o grosime a ancorei de 35 mm. Greutatea e de 1850 kilograme. Breaker SD9/B are baterie de discuri duble ondulate, iar Breaker SD9/C tăvălug dublu oscilant.
Scarificatoarele hidropneumatice
Scarificatoarele hidropneumatice sunt create pe două modele DP 5 HP și MD 5 HP.
DP 5 HP este un scarificator cu 5 ancore, ideal pentru tractoare de 80/120 CP. Lățimea de lucru este de 2000 mm, adâncimea de lucru de 200/400 mm, grosimea ancorei de 35 mm, iar greutatea de 590 kilograme.
MD 5 HP este un scarificator ce are o greutate mai mare, de 880 kilograme, și se adresează tractoarelor mai mari, de 130/180 CP. Cu 5 ancore, are o lățime de lucru 2400 mm, adâncime de lucru de 200/550 mm și o grosime a ancorei de 35 mm.
Scarificatoare drenante monolamă
Această serie are 3 modele de scarificatoare drenante monolamă: RDP 65, RD 100, RD 120, de dimensiuni diferite și cu nevoi specifice de putere.
RDP 65 este un scarificator monolamă, ideal pentru tractoare 60/75 CP. Cu o adâncime de lucru 40/700 mm are o greutate de 190 kilograme.
RD 100 este ideal pentru tractoare 100/140 CP. Are o adâncime de lucru 40/900 mm și o greutate 410 kilograme. Utilajul are piston hidraulic pentru reglare a adâncimii din al 3-lea punct.
RD 120 este un scarificator monolamă ce are nevoie de 130/200 CP. Adâncimea de lucru este de 45/1000 mm și are o greutate de 605 kilograme.
Scurt istoric de companie de succes
Începuturile companiei Angeloni au avut loc în anii ’30, când Augusto Angeloni a început să lucreze ca ca lăcătuș, iar fii săi, Ermanno, Domenico și Antonio intenționau să înceapă o afacere în domeniu, pentru a repara utilaje agricole. Venirea celui de Al Doilea Război Mondial a amânat momentul debutului oficial al acestei companii. În 1945, după ce se întoarce din război, Ermanno pune bazele afacerii de familie în domeniul reparației de utilaje și mașini agricole chiar în Montecarotto, unde se găsește și în zilele noastre.
Numită inițial Ermanno Angeloni & F.lli, compania se ocupa de repararea uneltelor agricole, specializându-se în cea a mașinilor de treierat. Cu trecerea timpului, s-a făcut pasul de la repararea utilajelor, la producerea lor. Au început cu headere pentru mașini de treierat și accesorii pentru combine. Având în vedere că societatea se afla în regiunea Marche, unde se face cu precădere viticultură, au început producerea de tocătoare de resturi vegetale, grape și remorci agricole.
În 1977, societatea s-a transformat în Angeloni snc, iar în 1994 a devenit Angeloni SRL. Cu entuziasm, Pierduilio Angeloni, președintele actual al companiei, a început un proces de dezvoltare la nivel național, dar și internațional, produsele companiei ajungând în țara noastră prin intermediul companiei Dealer Italia.
Leave A Comment